Mizerie sociala sau mizerie morala?

Nu stiu inca ce varianta sa folosesc pentru a exprima actualitatea in care traim. Sau poate nu e cazul sa aleg, e suficient sa imbin - o mizerie morala rezultata din mizeria sociala sau o mizerie sociala rezultata din mizeria morala? As inclina spre a doua varianta, spre mizeria sociala la care am ajuns datorita mizeriei morale. De ce? Din indiferenta. Din "eu nu ma bag", din popularul "nu te baga in troaca ca te mananca porcii", din "e sub demnitatea mea sa ma pun cu toti ... " si din lipsa de educatie "de gherila", pentru ca lupta cu prostul cocotat in functie de conducere e o lupta de gherila.
A fost odata.... si povestea putea continua la nesfarsit. Din fericire (?) m-am trezit la realitate acum cateva luni - o realitate halucinanta, desprinsa, parca, din SF-urile americane care prevedeau sfarsitul lumii. M-am trezit intr-o societate in care non-valoarea e ridicata la rang de nobilitate, in care democratia putrezeste "six feet uder", asfixiata lent, dar sigur de "numirile provizorii" care dureaza ani de zile, de promovarile pe linie politica indiferent de domeniu, de "raspunderi asumate" de dragul pompozitatii exprimarii samd. Uitati-va in jurul vostru - incepeti cu seful de birou, de unitate, de sindicat, de bloc - care din ei a fost ales prin exprimarea parerii directe a subalternilor? Gasiti vreunul? Eu nu - in jurul meu toti au fost "numiti" - directorul, liderul de sindicat, inspectorii etc etc. Chiar daca nu au nicio tangenta cu ceea ce fac, traiesc pe banii nostri si in ciuda protestelor, nimeni si nimic nu-i mai da jos de unde s-au cocotat - vi se pare o dovada de democratie ?!
Socul meu cel mai puternic a venit, in schimb, din domeniul juridic. Pentru mine dintotdeauna legea a fost suprema (nu pot traversa strada daca nu e trecere de pietoni), a fost conditia obligatorie pentru organizarea etatica, alternativa la anarhie. Orice joc are regulile lui si mi se pare normal ca, atunci cand te angajezi intr-un joc, sa le cunosti si sa le respecti. Dar, in cazul de fata, respectarea legii conduce inevitabil la falimentarea ta, ca individualitate. Am privit, cu ochii sarindu-mi din din orbite "slow motion" cum legea este calcata in picioare, terfelita, iar reprezentantii ei umiliti public si desfiintati ca si casta respectabila. Da, legea e lege dar nu se repecta decat atunci cand convine conducerii. "Toti suntem egali in fata legii, dar unii sunt mai egali decat altii" - suna cunoscut? Am asistat la prostituarea acestui sistem care trebuia sa reprezinte coloana vertebrala a societatii si paznicul integritatii noastre.
M-am inscris la Drept. De ce? Pentru ca tot timpul mi-am dorit acest lucru si acum am considerat ca e obligatoriu, pentru a nu fi o simpla frunza in bataia vantului. Trebuie sa-ti cunosti drepturile, pentru ca nimeni nu ti le mai apara "din oficiu".
Viata de zi cu zi s-a transformat intr-o lupta acerba. O lupta cu Primaria, care nesocoteste propriile hotarari si sparge betoane sub geamul contribuabilului de la 6.30 dimineata timp de 6 luni non-stop (deh, blocul are 4 laturi, cate o luna pe fiecare latura plus refacerea a doua din ele ca nu au fost facute bine), o lupta cu angajatorul care habar nu are de legi dar decide, taie si spanzura dupa cum rimeaza, o lupta cu vecinii needucati care iti pun viata in pericol cu inconstienta lor si care nu inteleg ca nimeni nu ii obliga sa mai locuiasca la bloc daca nu isi permit financiar, o lupta Orange care foloseste reclama falsa si care doar la amenintarea cu darea in judecata reactioneaza, o lupta cu functionarul public imbecil, imbuibat si cu salariu nesimtit care se prezinta in telefon "Gigi Becali" sau care nu are timp sa stea la rand pentru ca el e director, iar tu esti, vezi Doamne, neica nimeni, deci ai tot timpul din lume, o lupta cu liderii sindicali corupti care directioneaza fondurile fara a da socoteala nimanui, mare parte spre campaniile electorale ale favoritilor, o lupta cu tot retardatul care abia trecea clasa, mai ales din mila profesorului si care acum sta cocotat intr-un scaun de conducere si te scuipa in cap, o lupta cu functionara de la banca care ia salariu si bonusuri de 6-7 salarii minime pe economie din comisioanele si dobanzile aberante platite de mine si care e incapabila sa dea un raspuns corect, lucru care te costa pe tine bani samd samd samd.
Am o senzatie permanenta de sufocare - simt nevoia de aer, de lumina, nu mai vreau sa mai suport aceste nulitati in capul meu nici macar o fractiune de secunda. Ma doare spiritul de turma beata al poporului nostru, care nu reactioneaza, sta si accepta ca tembelul tot ce i se intampla. Doar bietul pensionar a mai avut curajul sa iasa in strada sa-si strige durerea. Trebuie sa fac ceva - inca nu stiu ce, dar cu siguranta ma voi lamuri cat de curand.