Intr-o prietenie, lucrul cel mai greu nu este de a ne da pe fata defectele dinaintea unui prieten, ci de a-l face sa si le vada pe ale lui. – la Rochefoucauld
Printre reusite si esecuri, viata iti mai ofera si oportunitati. Sa cunosti oameni diferiti, sa interactionezi cu ei, sa te imbogatesti spiritual pe seama lor mi se pare una dintre cele mai grozave oportunitati. Bineinteles ca nu de fiecare data e placut, dar totul depinde doar de tine.
Ma consider o persoana sociabila, mereu deschisa spre cei din jur si lipsita pe cat se poate de prejudecati. De aceea de multe ori am "pacatuit" printr-o toleranta excesiva. Si naivitate, as putea adauga. Pentru ca am considerat necesar sa nu judeci omul decat dupa faptele sale. Ei bine, nu e chiar asa. Nu degeaba se spune ca foarte mult conteaza si mediul din care provii, educatia, experienta de viata, mostenirea genetica. Nu am rabdare sa fiu fatarnica. Nu ma pricep sa barfesc - am incercat si a fost un dezastru :)) . Nu am timp sa port masti. Sunt eu, 100% naturala in fiecare imprejurare - poate de aceea mai dau cu bata in balta uneori. Dar incerc de fiecare data sa repar greseala.
Consider, insa, ca ar trebui sa-mi reviziuesc atitudinea. Spre binele meu, indiferent de opinia celor din jur. In primul rand, nu mai am de gand sa fac concesii in ceea ce priveste calitatea anturajului meu. Caci, "daca te bagi in troaca, te mananca porcii". Sau esti considerata asemeni lor si tratata ca atare. Si, sincer, nu-mi convine. Oamenii de calitate nu se nasc peste noapte. Daca intr-un fel sau altul, independent de intelectul tau, ti se incarca contul in banca, asta nu te ridica mai sus in ochii mei. Mai ales daca tu deja incepi sa te consideri cu doua etaje deasupra celorlalti. Cand ai sa-i faci producand ceva pe baza conexiunilor tale neuronale, mai discutam.
O diploma obtinuta peste noapte contra banilor, doar pentru patalama nu te aduce pe acelasi nivel cu mine, cu cele doua licente in spate si a treia la orizont si cu doua generatii de intelectuali in spate. Sub nicio forma.
Alta tampenie specifica creierelor atrofiate - criteriu de clasificare: numarul kilogramelor. Daca ai cateva sau mai multe kg in plus, esti un nimic. Indiferent de ce marime porti la haine, e obligatoriu ca respectivul creier sa se chinuie sa incapa intr-o marime mai mica decat a ta, pentru a se simti superior tie. Fereasca Sfantul sa te simti excelent in pielea ta dupa doua nasteri daca ai 5 kg in plus fata de "normativ"!! Au grija sa apara replicile "inteligente" care sa intepe. Ei bine, eu ma simt extraordinar la varsta mea, la cei doi copii pe care ii am, si la trecutul meu supraponderal, exact asa cum sunt. Nu vreau sa mai slabesc niciun kg - port marimea 38 si mi se pare suficient. Nu imi atarna anatomia si nu arat ca o mumie in costum de baie. Si restul nu conteaza. Chiar daca acest lucru "starneste" discutii aprinse in lipsa mea. Consider ca pe lumea asta exista lucruri mult mai importante cu care sa-mi ocup timpul decat curele de slabire si permanenta masurare si comparare cu cei din jur.
O alta chestie - imi place sa cred ca imi asum cu responsabilitate consecintele vorbelor si faptelor mele. In general incerc sa evit sa vorbesc aiurea, fara "acoperire". Daca adevarul e o problema pentru tine, poate reusesti, totusi, sa-mi eviti compania. Nu ma pricep la "imbracarea" lui.
Nu incerca sa imi impui false vedete, ca mor. Aici e punctul meu sensibil. Daca eu nu dansez pe masa dezbracata, asta nu inseamna ca cea care face acest lucru imi e superioara mie (da, mai sunt unii care gandesc in modul acesta), ci doar ca e mai diperata dupa atentie decat mine.
Nu accept ierarhii intr-un grup de prieteni - prietenii SE ALEG dupa anumite calitati care ii individualizeaza de restul maselor. Au si ei defectele lor, dar calitatea de "prieteni" impune toleranta. Nu e nimeni mai presus de celalalt. Asa ca nimeni sa nu se astepte sa fie tratat ca "masculul alfa" sau ca "femela alfa", ca nu e normal.
Urasc persoanele care iti sunt cei mai buni prieteni atata timp cat au avantaje materiale de pe urma ta, iar apoi se reorienteaza. Mi se par cea mai dezgustatoare specie de oameni. Din fericire, nu am avut prea multe "specimene" de acest gen in jurul meu, pentru ca nu ma dau banii afara din casa :)) .
A, by the way - in afara de shopping si baruri mai exista si carti, reviste (nu doar cele de la Avon), teatre, spectacole, filme etc. Chiar nu tin minte de cand nu s-a discutat pe vreuna din temele astea. E drept, decat sa spui tampenii in lipsa priceperii, mai bine taci. E si asta o calitate.
Daca te superi, "iti iei jucariile si pleci", doar pentru ca tu consideri ca nu ai fost suficient de bagat in seama, de adulat, esti pueril si chiar nu aveai ce cauta acolo de la inceput. Daca apoi le mai strici si celorlati "joaca" pentru ca ti se pare ca se joaca prea frumos fara tine, esti penibil. Punct.
Intotdeauna oamenii isi aleg prietenii dupa chipul si asemanarea lor. Daca tu alegi intre o persoana echilibrata, cu familie, cu studii, cu pozitie sociala, si cu disponibilitate catre tine si o persoana cu tulburari psihice, fara studii medii, cu un copil din flori si fara nicio intentie de a munci - pe cea din urma - ce concluzie pot trage cei din jur?
Drept urmare, "prietenii stiu de ce", am de gand sa incep serviciul dupa ce fac o curatenie severa in jurul meu. Eu am nevoie sa petrec timpul liber intr-un mod placut, de calitate, care sa-mi imbogateasca viata in mod placut. Vreau copiii mei sa creasca intr-o companie constructiva pentru ei, si nu sacaiti de vreun plod rasfatat si prost crescut care sa le provoace lacrimi inutil. Vreau sa pot parasi o incapere sigura de faptul ca nu voi fi subiect de discutie. Vreau sa am in jurul meu oameni pe care sa stiu ca ma pot baza. Poate suna arogant ce am insirat pana acum - nu conteaza, chiar asta gandesc. Din pacate, ar fi fost mai multe de spus, dar pe moment ajunge.
Pana voi reveni, un link interesant aici.